Our Lady of Medjugorje Messages containing 'stăpânire'

Total found: 5
Dragi copii! Mai am încă nevoie de rugăciunile voastre.Vă întrebaţi de ce atâtea rugăciuni? Priviţi în jur, dragi copii, şi veţi vedea cum păcatul a pus stăpânire pe acest pământ. De aceea rugaţi-vă ca Isus să învingă. Vă mulţumesc că aţi răspuns chemării mele!
Dragi copii! Astăzi vă invit pe toţi să vă rugaţi, pentru a se realiza planurile lui Dumnezeu şi deasemenea pentru tot ceea ce Dumnezeu doreşte să îndeplinească prin voi. Ajutaţi-i pe ceilalţi să se convertească, în special pe cei care vin la Medjugorje. Dragi copii, nu-i permiteţi lui Satan să ia în stăpânire inimile voastre, astfel încât să deveniţi o imagine a Satanei şi nu a mea. Vă invit să vă rugaţi, ca să puteţi deveni martori ai prezenţei mele. Fără voi Dumnezeu nu poate realiza ceea ce îşi doreşte. Dumnezeu a dat tuturor voinţă liberă, şi e în puterea voastră . Vă mulţumesc că aţi răspuns chemării mele!
Dragii mei copii! Am venit la voi pentru a vă conduce la puritatea sufletului şi, prin urmare, la Dumnezeu. Dar cum m-aţi primit? La început fără să credeţi, cu frică şi neîncredere faţă de copiii pe care i-am ales. Apoi majoritatea m-au primit în inima lor şi au început să pună în practică cerinţele mele materne. Dar nici aceasta nu a durat mult. Oriunde merg, şi cu mine Fiul meu, acolo vine şi Satan. Voi i-aţi permis, fără să vă daţi seama, să ia stăpânire asupra voastră, să vă domine. Uneori înţelegeţi că un anumit lucru pe care-l faceţi nu e pe placul lui Dumnezeu, dar alungaţi repede acest gând. Nu cedaţi, copiii mei! Ştergeţi de pe faţa mea lacrimile pe care le vărs văzând ceea ce faceţi.
Priviţi în jurul vostru! Faceţi-vă timp pentru a-L vizita pe Dumnezeu în biserică. Veniţi în casa Tatălui vostru. Faceţi-vă timp pentru a vă reuni în familie şi pentru a implora harul lui Dumnezeu.
Amintiţi-vă de morţii voştri, bucuraţi-i prin celebrarea Sfintei Liturghii pentru ei. Nu-l priviţi cu dispreţ pe săracul care va imploră o bucată de pâine. Nu-l alungaţi de la masa voastră plină. Ajutaţi-l, şi Dumnezeu vă va ajuta pe voi. Poate binecuvântarea pe care săracul v-o dă în semn mulţumire se va împlini, poate Dumnezeu îl va asculta. Voi, copiii mei, aţi uitat aceasta. Şi la aceasta a contribuit şi Satan. Nu-i cedaţi! Nu vă înşelaţi gândindu-vă: “Eu sunt bun, dar fratele meu care e lângă mine nu e.” Nu va fi drept. Eu, ca Mamă a voastră, vă iubesc şi de aceea vă avertizez. Există secretele, copiii mei! Acum nu se ştie despre ce e vorba, dar când veţi afla va fi târziu!
Întoarceţi-vă la rugăciune! Nimic nu e mai important decât aceasta. Aş dori ca Domnul să îmi permită să vă dezvălui măcar în parte secretele dar deja sunt prea multe harurile pe care vi le oferă.
Gândiţi-vă la ce-I oferiţi voi Lui. Când aţi renunţat ultima oară la ceva pentru Domnul? Nu vreau să vă cert în continuare, ci doresc să vă invit încă o dată la rugăciune, post şi penitenţă. Dacă cu postul doriţi să obţineţi un har de la Dumnezeu nimeni să nu ştie că postiţi. Dacă cu milostenia doriţi să obţineţi un har de la Dumnezeu nimeni să nu afle în afară de voi şi de Domnul. Ascultaţi-mă, copiii mei, şi reflectaţi în rugăciune asupra cuvintelor mele!
Dragi copii! Vă invit la rugăciune, acum că Satan e puternic şi doreşte să ia în stăpânire cât mai multe suflete cu putinţă. Rugaţi-vă, dragi copii, şi aveţi mai multă încredere în mine, pentru că eu sunt aici cu voi pentru a vă ajuta şi pentru a vă conduce pe un drum nou, spre o viaţă nouă. De aceea, dragi copilaşi, ascultaţi şi trăiţi ceea ce vă spun, pentru că pentru voi va fi important, atunci când nu voi mai fi cu voi, să vă amintiţi de cuvintele mele, de tot ceea ce v-am spus. Eu vă invit să începeţi din nou să vă schimbaţi viaţa şi să vă hotărâţi pentru convertire, nu în vorbe, ci în viaţă. Vă mulţumesc că aţi răspuns la chemarea mea.
Dragi copii! Deja de mult timp vă ofer Inima mea maternă şi vi-L ofer pe Fiul meu. Voi mă respingeţi. Permiteţi păcatului să pună stăpânire pe voi din ce în ce mai mult. Îi permiteţi să vă stăpânească şi să vă ia capacitatea de discernământ. Bieţii mei copii, uitaţi-vă în jurul vostru şi priviţi semnele timpurilor. Credeţi că vă puteţi descurca fără binecuvântarea lui Dumnezeu? Nu permiteţi întunericului să vă învăluie. Din adâncul inimii voastre strigaţi către Fiul meu. Numele Lui risipeşte chiar şi cel mai dens întuneric. Eu voi fi cu voi, voi doar chemaţi-mă: 'Iată-ne, Mamă. Condu-ne.' Vă mulţumesc.
Sfântă Fecioară era foarte tristă. A dat doar mesajul şi ne-a binecuvântat.
   




To compare Medjugorje messages with another language versions choose

Pentru ca Dumnezeu să poată trăi în inimile voastre trebuie să iubiţi.

`