Our Lady of Medjugorje Messages containing 'm'

Total found: 27
Dragi copii! În aceste zile aţi simţit cum acţionează Satan. Eu sunt mereu cu voi; şi nu vă fie frică de încercări pentru că Dumnezeu veghează mereu. Şi eu m-am dăruit vouă, şi vă sunt aproape chiar şi în cea mai mică încercare. Vă mulţumesc că aţi răspuns chemării mele!
Dragi copii! M-aţi ajutat cu rugăciunile voastre la realizarea planurilor mele. Continuaţi să vă rugaţi, pentru ca aceste planuri să se realizeze în întregime. Le cer familiilor din parohie să recite Rozariul în familie. Vă mulţumesc că aţi răspuns chemării mele!
Dragi copii! În aceste zile vă invit la rugăciunea în familie. În numele lui Dumnezeu v-am dat de multe ori mesaje, dar voi nu m-aţi ascultat. Crăciunul acesta va fi pentru voi de neuitat doar dacă primiţi mesajele pe care vi le dau. Dragi copii, nu permiteţi ca ziua bucuriei să fie pentru mine cea mai tristă zi. Vă mulţumesc că aţi răspuns chemării mele!
Dragi copii! Doresc să continui să vă dau mesaje şi de aceea vă invit astăzi să trăiţi şi să primiţi mesajele mele. Dragi copii, eu vă iubesc şi am ales în mod special această parohie, care îmi e mai dragă decât altele, în care am rămas cu bucurie de când Atotputernicul m-a trimis. De aceea vă invit: primiţi-mă, dragi copii, pentru binele vostru. Ascultaţi mesajele mele! Vă mulţumesc că aţi răspuns chemării mele!
Dragi copii! Vă mulţumesc că aţi început să vă gândiţi mai mult la slava lui Dumnezeu în inimile voastre. Azi e ziua în care doream să încetez să dau mesaje, pentru că unele persoane nu m-au primit. Parohia s-a pus în mişcare, şi doresc să vă dau mesaje aşa cum nu s-a mai întâmplat nicăieri în istorie de la începutul lumii. Vă mulţumesc că aţi răspuns chemării mele!
Dragii mei copii! Am venit la voi pentru a vă conduce la puritatea sufletului şi, prin urmare, la Dumnezeu. Dar cum m-aţi primit? La început fără să credeţi, cu frică şi neîncredere faţă de copiii pe care i-am ales. Apoi majoritatea m-au primit în inima lor şi au început să pună în practică cerinţele mele materne. Dar nici aceasta nu a durat mult. Oriunde merg, şi cu mine Fiul meu, acolo vine şi Satan. Voi i-aţi permis, fără să vă daţi seama, să ia stăpânire asupra voastră, să vă domine. Uneori înţelegeţi că un anumit lucru pe care-l faceţi nu e pe placul lui Dumnezeu, dar alungaţi repede acest gând. Nu cedaţi, copiii mei! Ştergeţi de pe faţa mea lacrimile pe care le vărs văzând ceea ce faceţi.
Priviţi în jurul vostru! Faceţi-vă timp pentru a-L vizita pe Dumnezeu în biserică. Veniţi în casa Tatălui vostru. Faceţi-vă timp pentru a vă reuni în familie şi pentru a implora harul lui Dumnezeu.
Amintiţi-vă de morţii voştri, bucuraţi-i prin celebrarea Sfintei Liturghii pentru ei. Nu-l priviţi cu dispreţ pe săracul care va imploră o bucată de pâine. Nu-l alungaţi de la masa voastră plină. Ajutaţi-l, şi Dumnezeu vă va ajuta pe voi. Poate binecuvântarea pe care săracul v-o dă în semn mulţumire se va împlini, poate Dumnezeu îl va asculta. Voi, copiii mei, aţi uitat aceasta. Şi la aceasta a contribuit şi Satan. Nu-i cedaţi! Nu vă înşelaţi gândindu-vă: “Eu sunt bun, dar fratele meu care e lângă mine nu e.” Nu va fi drept. Eu, ca Mamă a voastră, vă iubesc şi de aceea vă avertizez. Există secretele, copiii mei! Acum nu se ştie despre ce e vorba, dar când veţi afla va fi târziu!
Întoarceţi-vă la rugăciune! Nimic nu e mai important decât aceasta. Aş dori ca Domnul să îmi permită să vă dezvălui măcar în parte secretele dar deja sunt prea multe harurile pe care vi le oferă.
Gândiţi-vă la ce-I oferiţi voi Lui. Când aţi renunţat ultima oară la ceva pentru Domnul? Nu vreau să vă cert în continuare, ci doresc să vă invit încă o dată la rugăciune, post şi penitenţă. Dacă cu postul doriţi să obţineţi un har de la Dumnezeu nimeni să nu ştie că postiţi. Dacă cu milostenia doriţi să obţineţi un har de la Dumnezeu nimeni să nu afle în afară de voi şi de Domnul. Ascultaţi-mă, copiii mei, şi reflectaţi în rugăciune asupra cuvintelor mele!
Dragi copii! Astăzi ca niciodată până acum, vă invit la rugăciune. Rugăciunea voastră să fie rugăciune pentru pace. Satan e puternic şi doreşte să distrugă nu numai viaţa umană, dar şi natura şi planeta pe care trăiţi. Prin urmare, dragi copii, rugaţi-vă, pentru ca prin rugăciune să puteţi fi protejaţi de binecuvântarea de pace a lui Dumnezeu. Dumnezeu m-a trimis printre voi pentru a vă ajuta. Dacă doriţi, luaţi rozariul: un simplu rozariu poate face minuni în lume şi în vieţile voastre. Eu vă binecuvântez şi rămân cu voi atât timp cât Dumnezeu o doreşte. Vă mulţumesc pentru că nu trădaţi prezenţa mea aici. Vă mulţumesc pentru că răspunsul vostru serveşte binele şi pacea. Vă mulţumesc că aţi răspuns la chemarea mea.
Dragi copii! Astăzi vă mulţumesc pentru rugăciunile voastre. Voi toţi m-aţi ajutat ca acest război să ia sfârşit cât mai repede cu putinţă. Eu vă sunt aproape şi mă rog pentru fiecare dintre voi şi vă implor: rugaţi-vă, rugaţi-vă, rugaţi-vă. Doar prin rugăciune putem să învingem răul şi să protejăm tot ceea ce Satan vrea să distrugă în viaţa voastră. Eu sunt Mama voastră şi vă iubesc pe toţi în mod egal şi mijlocesc pentru voi înaintea lui Dumnezeu. Vă mulţumesc că aţi răspuns la chemarea mea.
Dragi copii! Astăzi vă invit la iubire. Copilaşilor, fără iubire nu puteţi trăi nici cu Dumnezeu nici cu fraţii. De aceea vă invit pe toţi să deschideţi inimile voastre iubirii lui Dumnezeu care e atât de mare şi deschisă fiecăruia dintre voi. Dumnezeu, din iubire pentru oameni, m-a trimis în mijlocul vostru pentru a vă arăta drumul salvării, drumul iubirii. Dacă nu Îl iubiţi în primul rând pe Dumnezeu nu puteţi să îl iubiţi nici pe aproapele, nici pe acela pe care îl urâţi. De aceea, copilaşilor, rugaţi-vă, şi prin rugăciune veţi descoperi iubirea. Vă mulţumesc că aţi răspuns la chemarea mea.
Dragi copii! Astăzi, ca niciodată până acum, inima mea va cere ajutorul. Eu, Mama voastră, vă rog pe voi, copiii mei, să mă ajutaţi să realizez planul pentru care Tatăl m-a trimis aici. El m-a trimis în mijlocul vostru pentru că iubirea Lui e imensă. În acest an mare şi sfânt în care aţi intrat, rugaţi-vă în mod special pentru cei care nu au simţit încă iubirea lui Dumnezeu. Rugaţi-vă şi aşteptaţi.
Dragi copii! Astăzi, Domnul mi-a permis să vă spun din nou că trăiţi într-un timp de har. Voi nu sunteţi conştienţi, copilaşilor, ca Dumnezeu vă dă o mare ocazie de a vă converti şi de-a trăi în pace şi iubire. Sunteţi atât de orbi şi legaţi de lucrurile pământeşti şi vă gândiţi la viaţa de pe pământ. Dumnezeu m-a trimis să vă conduc la viaţa veşnică. Eu, copilaşilor, nu sunt obosită, deşi văd că inimile voastre sunt grele şi obosite pentru tot ceea ce este har şi dar. Vă mulţumesc că aţi răspuns la chemarea mea.
Dragi copii! Astăzi privesc în inimile voastre şi privindu-le, inima mea se strânge de durere. Copiii mei, vă cer iubire necondiţionată şi curată pentru Dumnezeu. Să ştiţi că sunteţi pe drumul cel drept atunci când cu trupul sunteţi pe pământ, iar cu sufletul mereu cu Dumnezeu. Prin această iubire necondiţionată şi curată Îl veţi vedea pe Fiul meu în orice om, veţi simţi unirea în Dumnezeu. Ca Mamă, voi fi fericită pentru că voi avea inimile voastre sfinte şi unite. Dragi copii, voi avea mântuirea voastră. Vă mulţumesc.
La sfârşit, Mirjana a spus: "La începutul apariţiei, Preacurata m-a făcut să văd ceea ce ne aşteaptă dacă în inimile noastre nu va fi sfinţenie şi uniune fraternă în Cristos. N-a fost de loc frumos. Ne-a îndemnat să ne rugăm pentru păstorii noştri, pentru că fără ei, nu este unitate".
Dragi copii, Dumnezeu m-a trimis la voi din Iubire ca să vă conduc pe calea salvării. Mulţi v-aţi deschis inimile şi aţi acceptat Mesajele Mele, dar mulţi s-au pierdut pe această cale şi nu L-au cunoscut cu toată inima pe Dumnezeul Iubirii. De aceea vă invit să fiţi voi iubire şi lumină acolo unde este întuneric şi păcat. Sunt cu voi şi vă binecuvântez pe toţi. Vă mulţumesc că aţi răspuns la chemarea Mea.
Dragi copii! Vă implor ca, în special în acest timp de post, să răspundeţi bunătăţii lui Dumnezeu, pentru că El v-a ales şi m-a trimis printre voi. Curăţaţi-vă de păcate şi în Isus, Fiul meu, recunoaşteţi sacrificiul de ispăşire pentru păcatele întregii lumi. Fie ca El să fie sensul vieţii voastre. Fie că viaţa voastră să devină slujirea Iubirii divine a Fiului meu.
Dragi copii! Doresc şi astăzi să vă invit în acest timp de har să vă rugaţi şi să reînnoiţi mesajele mele şi să trăiţi mesajele mele. Dragi copii, acesta e un timp de responsabilitate. Dragi copii, doresc ca voi să îndepliniţi fapte, nu cuvinte. Mama se roagă pentru voi şi mijloceşte la Fiul ei pentru fiecare dintre voi. Vă mulţumesc, dragi copii, că m-aţi acceptat şi că trăiţi mesajele mele.
Dragi copii, când, în natură, priviţi bogăţia de culori pe care v-o dă Cel Preaînalt, deschideţi-vă inima şi cu recunoştinţă rugaţi-vă pentru tot binele pe care-l aveţi şi ziceţi: ''sunt creat aici pentru veşnicie" şi tânjiţi după lucrurile cereşti pentru că Dumnezeu vă iubeşte cu iubire nemărginită. De aceea m-a dat şi pe mine vouă, ca să vă spun: "doar în Dumnezeu este pacea şi speranţa voastră, dragi copii". Vă mulţumesc că aţi răspuns chemării mele.
Dragi copii, sunt aici în mijlocul vostru ca Mama care doreşte să vă ajute să cunoaşteţi adevărul. Cât am trăit viaţa ce o duceţi voi pe pământ, aveam cunoaşterea adevărului şi, tocmai prin asta, aveam o bucăţică din Rai pe pământ. De aceea doresc acelaşi lucru pentru voi, copiii mei. Tatăl ceresc doreşte inimi curate pline de cunoaşterea adevărului, doreşte să îi iubiţi pe toţi cei pe care îi întâlniţi, căci şi eu Îl iubesc pe Fiul meu în voi toţi. Acesta este începutul cunoaşterii adevărului. Vouă vi se oferă multe false adevăruri. Le veţi birui cu inima curăţită de post, rugăciune, pocăinţă şi Evanghelie. Acesta e singurul adevăr şi acesta e adevărul ce vi l-a lăsat Fiul meu. Nu trebuie să îl examinaţi mult. De la voi se aşteaptă ce am făcut şi eu: să iubiţi şi să dăruiţi. Copiii mei, dacă iubiţi, inimile voastre vor fi casă pentru Fiul meu şi pentru mine, iar cuvintele Fiului meu vor fi călăuză pentru viaţa voastră. Copiii mei, vă voi folosi pe voi, apostolii iubirii, ca să-i ajut pe toţi copiii mei să cunoască adevărul. Copiii mei, eu m-am rugat mereu pentru Biserica Fiului meu şi acelaşi lucru vi-l cer şi vouă. Rugaţi-vă ca păstorii voştri să radieze iubirea Fiului meu. Vă mulţumesc.
Dragi copii, cu inimă de mamă - plină de iubire pentru voi, copiii mei - doresc să vă învăț încrederea deplină în Dumnezeu Tatăl. Doresc să învățați, cu privirea interioară și cu ascultarea interioară, să urmați voia lui Dumnezeu. Doresc să învățați să vă încredeți fără măsură în milostivirea și iubirea Lui, așa cum eu m-am încrezut mereu. De aceea, copiii mei, curățați-vă inimile! Eliberați-vă de tot ce vă leagă de cele lumești și permiteți ca, prin rugăciune și sacrificiu, cele dumnezeiești să dea formă vieții voastre, așa încât Impărația lui Dumnezeu să fie în inima voastră, așa încât să începeți să trăiți pornind de la Dumnezeu-Tatăl, așa încât să continuați mereu să umblați cu Fiul meu. Dar, pentru toate aceastea, copiii mei, trebuie să fiți săraci cu spiritul și umpluți de iubire și milostivire, trebuie să aveți inimi simple și curate și să fiți întotdeauna gata să slujiți. Copiii mei, ascultați-mă! Vă vorbesc spre mântuirea voastră. Vă mulțumesc!
Dragi copii, să nu aveți inimile dure, închise și pline de frică! Îngăduiți iubirii mele de Mamă să le lumineze și să le umple cu iubire și speranță și (îngăduiți-mi), ca Mamă, să vă alin durerile, căci eu le cunosc, le-am experimentat. Durerea înalță și e cea mai puternică rugăciune. Fiul meu îi iubește în special pe cei ce suferă durerea. Pe mine m-a trimis să vă alin și să vă aduc speranța. Încredeți-vă în El! Știu că vă este greu, căci în jurul vostru vedeți tot mai mult întuneric. E necesar, dragi copii, să-l risipiți cu rugăciunea și cu iubirea. Cel ce se roagă și iubește nu se teme, are speranță și iubire îndurătoare, vede lumina, Îl vede pe Fiul meu. Ca apostoli ai mei, vă chem să vă străduiți să fiți exemplu al iubirii milostive și al speranței. Rugați-vă mereu, iar și iar, pentru tot mai multă iubire, căci iubirea milostivă aduce lumina ce risipește orice întuneric, Îl aduce pe Fiul meu. Nu vă temeți, nu sunteți singuri, sunt cu voi! Vă rog să vă rugați pentru păstorii voștri, ca în fiecare clipă să aibă iubire și, în iubire, să lucreze pentru Fiul meu, prin Fiul meu și în amintirea Lui.
Dragi copii, Duhul Sfânt, după voia Tatălui Ceresc, m-a făcut mamă, Mama lui Isus și, prin însăși acest lucru, Mama voastră. De aceea vin să vă ascult, să vă deschid brațele mele de Mamă, să vă dau inima mea și să vă chem să rămâneți cu mine: căci de pe înaltul crucii Fiul meu v-a încredințat mie. Din păcate mulți dintre copiii mei nu au cunoscut iubirea Fiului meu, mulți nu vor să o cunoască. O, copiii mei, cât rău fac aceia care trebuie să vadă sau să înțeleagă pentru a crede! De aceea, voi, copiii mei, apostolii mei, în tăcerea inimii ascultați glasul Fiului meu, pentru ca inima voastră să fie casa Lui și să nu fie întunecată și tristă, ci să fie luminată de lumina Fiului meu. Căutați speranța cu credință, căci credința e viața sufletului. Vă invit din nou: rugați-vă! Rugați-vă ca să trăiți credința în umilință, în pacea spiritului și luminați de Lumină. Copiii mei, nu încercați să înțelegeți totul dintr-o dată, căci nici eu nu am înțeles totul imediat, dar am iubit și am crezut în cuvintele divine pe care le zicea Fiul meu – El, care a fost prima Lumină și Începutul răscumpărării. Apostolii iubirii mele, voi care vă rugați, vă jertfiți, iubiți și nu judecați, voi mergeți și răspândiți adevărul, cuvintele Fiului meu, Evanghelia, căci voi sunteți evanghelie vie, voi sunteți razele luminii Fiului meu! Fiul meu și cu mine vă vom fi alături, vă vom încuraja și vă vom pune la încercare. Copiii mei, cereți mereu binecuvântare de la aceia și numai de la aceia ale căror mâini le-a binecuvântat Fiul meu, adică de la păstorii voștri. Vă mulțumesc.
   




To compare Medjugorje messages with another language versions choose
1 2 Next>>

Pentru ca Dumnezeu să poată trăi în inimile voastre trebuie să iubiţi.

`